În casa din buşteni, faţă de alte case din lemn, pereţii interiori oferă aceeaşi aspect şi impresie ca şi cei exteriori: înfăţişarea neuniformă, rustică a buştenilor sugerează calmul naturii. Pentru obţinerea acestui efect am îmbinat tehnologia de construcţii de case din buşteni din Alaska şi Scandinavia cu tradiţia secuiană de construcţii din lemn.
In ceea ce priveşte tehnologia ... câţiva buşteni, un fierăstrău cu lanţ, o daltă şi construcţia se poate începe ...
Îmbinarea buştenilor atent alese se face cu un compas (scribe) special.
Conturul îmbinărilor, potrivite cu ajutorul compasului, sunt cioplite manual.
Îmbinările sunt astfel executate încât în timpul uscării buştenilor aceştia se mai aşează, astfel asigurându-se o izolare perfectă.
Cum se împacă gândirea pro-natura cu ideea de a locui într-o casă din buşteni?
Folosim lemn declarat bun de tăiat de către Direcţia Silvică, din locuri unde există rezerve naturale, prin creştere naturală sau plantare manuală. În regiunea noastră molidul sau bradul este considerat matur când ajunge la vărsta de 80-100 de ani. În contrast, alte materiale din natură, cum ar fi gazul sau petrolul, necesită milione de ani pentru "a se reproduce" ...
Are molidul calităţi corespunzătoare pentru a fi folosit în construcţia de case din buşteni?
Da, dacă a fost exploatat din locul şi în momentul potrivit. Bustenii folositi de noi provin din exploatări la o altitudine de peste 1000 de metri, în anotimpul potrivit şi stadiul potrivit a lunii. Ales pe baza acestor criterii, molidul cu inele anuale mici concurează ca rezistenţă cu lemnele de esenţă tare.
Ce fel de materiale izolante sunt între buşteni?
Un excelent material izolant este cânepa şi lâna.
Necesită multă întreţinere casa din buşteni?
O dată la 5 ani în exterior, o dată la 10 ani în interior. În timpul procesului de producţie, buştenii sunt tratati împotriva insectelor şi mucegaiului.
Cât durează uscarea buştenilor, respectiv aşezarea construcţiei, şi cum pot fi acestea luate în considerare în cazul uşilor şi geamurilor?
Uscarea buştenilor poate dura câteva luni, iar aşezarea completă (asezarea casei) durează 3-5 ani, în funcţie de climă şi altitudine.
Lucrăm pe cât posibil din buşteni tăiati în timpul iernii, care nu s-au uscat complet - în această stare buşteanul este mai maleabil, iar în timpul uscării naturale, sub presiunea propriei greutati racordurile se îmbină mai bine si in buşteni apar doar fisuri minime. Acest proces durează până ce conţinutul de sevă scade sub 18%, după care bustenii sunt transportati la locul construcţiei. Contracţia este influenţată şi de calitatea buşteanului, astfel încât folosim doar buşteni cu creştere dreaptă şi fără răsucire. Astfel nu apar tensiuni în interiorul buştenilor, fisurile fiind mai mici şi mai reduse. În timpul uscării, molidul pierde 4-8% din volum.
La o contractare de 5%, o uşă de 2,10 m poate pierde 10,5 cm, plus o fantă de siguranţă de 2 cm.
Este caldă şi luminoasă casa din buşteni?
Capacitatea lemnului de înmagazinare a căldurii este dublă faţă de cărămida arsă, de exemplu.
O casă din buşteni necesită mai multă sursă de lumină ca o casă cu pereţi albi tradiţionali. La proiectare trebuie avut în vedere acest aspect. În timpul iernii un geam mare este o bună sursă de lumină şi căldură, iar în timpul verii - printr-o umbrire adecvată - nu va supraîncălzi clădirea.
Casa "la rosu", stadiul 1. Include peretii interiori si exteriori din busteni cu un diametru mediu 34-36 cm, transportul si montarea.
Casa "la rosu", stadiul 2. Include peretii interiori si exteriori din busteni cu un diametru mediu 34-36 cm, structura acoperisului, fatada din scandura netivita, transportul si montarea.
Casa "la rosu", stadiul 3. Include peretii exteriori si interiori din busteni cu un diametru mediu 34-36 cm, structura acoperisului, usi si ferestre din lemn stratificat, fatada din scandura netivita, transportul si montarea.